Iubeste aproapele ca pe tine insuti!

Este ajunul Craciunului, sarbatoarea care ne reaminteste de un copilas in staul. Un copilas ce intruchipeaza iubirea. Pana la urma la fel ca toti copiii, caci toti intruchipam iubirea. Si totusi diferit prin impactul pe care il va avea asupra omenirii chiar si dupa 2000 de ani.

Copilul care apoi la 30 de ani intruchipeaza intelepciune si care transmite un mesaj puternic ce rasuna pana in zilele noastre: Iubeste aproapele ca pe tine insuti!

Astazi o sa vorbesc despre iubirea de sine asa cum o vad eu acum, fara sa consider ca detin adevarul.

                                  

Pentru mine iubirea de sine inseamna sa dau spatiu acelor calitati, abilitati, trairi, talente proprii. Sa raman autentic si in acord cu ceea ce sunt eu. Sa cred cu tarie ca si eu merit. Merit sa fiu iubit, merit sa am parte de respect, merit sa imi fie luate in considerare trairile, nevoile.

Multi nu avem aceasta imagine interna despre noi. Consideram ca suntem rai, neimportanti, ne demni de iubire, lipsiti de valoare. Poate pentru ca asa ni s-a spus ca suntem, poate ca nu am internalizat un model sanatos de iubire, poate ca nu a existat un adult sa aprecieze ce avem noi bun, poate am fost abuzati, poate nu am primit un  ’’Bravo’’la momentul potrivit.

Pentru mine iubirea de sine inseamna sa ma reacordez la sufletul meu, la ceea ce vrea sa exprime si sa dau voie sa exprime ceea ce vine natural.

Spre exemplu, daca sunt un iubitor de flori, imi manifest creativitatea aranjand frumos florile. Poate muzica ma atinge si apare nevoia de a lacrima si atunci ii dau voie.

                                  

Iubirea de sine inseamna sa constientizez si partile mele de umbra si sa le accept prin a le recunoaste cu sinceritate cand apar. Atunci isi pierd intensitatea. Poate intr-o zi am vorbit urat unui coleg. A recunoaste asta, a merge sa repar greseala este o dovada de iubire de sine. Caci nu imi amarasc sufletul ramanand blocat in furie, razbunare, desconsiderare.

Iubirea de sine inseamna sa raman acordat la trairile mele autentice, fie si cele negative ca furia, invidia, ura. Doar atunci suntem completi, caci atunci cand le recunoastem le putem si alchimiza.

Imi imaginez iubirea de sine ca o chitara acordata iar acordajul este realizat de partea noastra de introspectie, sinceritate, prezenta. Si uneori chitara sa dezacordeaza, impingem , dam la o parte parti din noi. Iar atunci ne putem reconecta cu momentele cand am reusit sa ne acordam singuri si uneori ne intoarcem catre oameni sa cerem ajutor, o vorba buna, un sfat, o imbratisare, caci iubirea de sine se acordeaza si in relatiile interumane.

 

Sa fie cu multa iubire de sine in aceste zile magice de Craciun, sa ne dam voie sa fim!

Camelia Mladin, psihoterapeut Analiza Tranzactionala

https://www.psihologiecuantica.ro/echipa/camelia-mladin