As fi putut spune simplu "My story...". Sau sa vorbesc pe romaneste, sa nu ma dau asa de interesant. Dar mi-am adus aminte de un film cu Morgan Freeman pe care n-am apucat sa-l vad nici pana acum, "The Story of Us". Si mi-a venit sa-l parafrazez. In plus, am vrut sa fie clar ca subiectul sunt EU! Doar vorbind despre mine veti putea intelege mai bine cine e Andreea....
Un accident violent de masina urmat, la sase luni, de un puternic soc emotional datorat unor evenimente neprevazute din viata mea... m-au pus la pamant. Am intrat intr-o negura in care demoni pe care nu-i crezusem posibili vreodata muscau din mine fara mila, alimentandu-mi groaza, panicile, teama puternica de ceva rau, iminent.
Si ca o confirmare a acestei stari in care am stat mai bine de jumatate de an, a venit si diagnosticul crunt de la Clinica universitara din Frankfurt: cancer pulmonar stadiul 4, cu metastaze multiple cervicale, latero-cervicale, plamani, ficat si suprarenala! Soc total! Am iesit instant din depresie si am intrat in disperare. “Nu e adevarat. Nu se poate! De ce eu? De ce mie? ”. Doctorii se perindau pe rand la patul meu exprimandu-si compasiunea si explicandu-mi ca sunt in ultimul stadiu si ca nu mai e nimic de facut. Ca mi-a mai ramas puti, foarte putin... A fost cutremur total! Pentru familie, prieteni, apropiati, colegi de munca sau cunostinte, pentru toata lumea.
Un singur om nu s-a aratat impresionat de ce mi se intampla. “Din clipa asta nu-ti mai permiti nici un gand negativ!”, au fost primele cuvinte ale Andreei cand am sunat-o sa-I dau vestea. “Asa cum ti-ai creat singur boala asta si ai materializat-o, tot asa o vei elimina! Sa-ti fie clar!”
Si atunci a inceput drumul meu… Un drum in care Andreea mi-a fost mentor, ghid si oglinda…un drum pe care am invatat sa fiu observator…. observatorul propriei mele vieti, care stie sa recunoasca si sa corecteze tiparele negative, limitative, dramele, victimizarile si tot noianul de chestii toxice de care imi legasem subconstient viata intr-o dependenta profunda.
Pentru aceia dintre voi care faceti terapie cu Andreea, cred ca deja va sunt cunoscute: proiectia mentala a starii de bine, de fericire, de sanatate… crearea unor retele neuronale noi, a unui nou "eu" echilibrat, puternic… cartile, experientele, prelegerile de fizica si psihologie cuantica… filmele, seminariile de dezvoltare personala ale celor mai celebri autori… invatarea acceptarii…. exersarea iubirii de sine… si as putea continua pe inca o pagina. Pentru cei care nu ati facut inca terapie… le veti afla. Si veti descoperi ca exista solutii la orice, oricat de adanca si fara iesire pare prapastia in care sunteti. Ca langa voi este cineva gata nu sa va intainda o mana sau sa va impinga de la spate, ci sa va ghideze pentru a va descoperi singuri drumul si a incepe sa-l parcurgeti cu propriile puteri.
Dar sa revenim la mine! Ne-am inteles de la inceput ca subiectul sunt Eu :)
Eu... astazi… sunt aici si scriu cu drag, la mai bine de un an de la diagnosticul de Trista amintire. Terapia pe care o fac in Germania la fiecare trei saptamani, alaturi de schimbarile pe care le-am facut in viata mea, de tratamentul complementar din Romania si de sedintele saptamanale cu Andreea, m-au adus in acest punct: “Nearly complet remission” scrie pe evaluarea mea de saptamana trecuta. E o minune? Daaaa! Sunt vedeta spitalului, sunt prietenul doctorilor si profesorilor din Frankfurt! Omul care in doar doua luni jumate a ajuns de la perfect sanatos la stadiul IV. Si care apoi a raspuns incredibil la tratament, invingand toate prognozele. Clar o minune, un miracol.
“Nu e nici o minune!” imi spune, insa, cineva! Andreea, fireste… eram sigur ca ati recunoscut-o! “Uita-te la tine, unde esti! Uita-te cat ai evoluat, de la minus infinit la plus infinit. Uita-te cum lucrezi singur cu tine, cum iti recunosti problemele, cum recunosti tiparele, cum le corectezi. Traiesti acum starea de bucurie, echilibru si sanatate pe care ti-ai proiectat-o si la care ai muncit atat de mult. Normal ca nu e nici o minune!”.
Dap! Stiu ca are dreptate! Si, recunosc, imi place de mine cel care sunt acum. Recunosc si faptul ca nu as fi ajuns niciodata aici fara un asemenea ghid cum este Andreea, careia ii voi fi intotdeauna recunoscator.
Continui sa merg si acum la terapie, saptamanal. Nu doar pentru micile caderi pe care le mai am din cand in cand. Ci si ca sa ma laud… sa-i arat eu ei cum stiu sa-mi rezolv problemele singur, fara nici un ajutor! Dar asteptand totusi o confirmare ca fac bine :)
Adaugat de: Cristi