Unde ne gasesti
Sediu Tineretului - Timpuri Noi
B-dul. Gheorghe Sincai Nr. 13, Bucuresti
Sediu Piata Victoriei
Str. Buzesti Nr. 61, Bucuresti
Fa o programare
Online 
*Programari telefonice: 9:00 - 17:00

Jocuri psihologice - eveniment de autocunoastere si dezvoltare personala

eveniment.jpg

Jocurile psihologice sunt interactiuni repetitive si nesatisfacatoare, greu de constientizat, pe care le avem cu cei din jur, la sfarsitul carora cei care le joaca simt un sentiment neplacut. Acestea fac parte din tiparele disfunctionale de interactiune prin care oamenii cer intr-un mod ineficient ceea ce au nevoie.

Prin jocuri ne intarim credintele de scenariu si ramanem blocati in aceleasi tipare vechi pe care le-am invatat in relatie cu parintii nostri sau alte persoane cu care am avut relatii apropiate in copilaria timpurie.

Jocurile psihologice ne ajuta sa descoperim propriul scenariu de viata, adica acel plan de viata format inconstient de copil sub influenta mesajelor primite de la parinti, a relatiei cu parintii si a experientelor prin care am trecut incepand cu mediul intrauterin pana la 8 ani. Acest plan de viata ne determina viata de adult, in cele mai semnificative aspecte: sanatate, implinire, relatii, cariera, viziunea noastra asupra vietii.

Conceptul de „triunghi dramatic” ne poate ajuta sa intelegem structura unui joc si rolul psihologic pe care il avem cand suntem prinsi intr-un joc. Triunghiul dramatic este schema jocului formata din Persecutor, Salvator si Victima. Ori de cate ori suntem intr-un joc psihologic, suntem intr-una din aceste pozitii: suntem agresivi, il condamnam, il criticam pe celalat (Persecutor), vrem sa-l ajutam, sa oferim solutii, sa rezolvam problemele celuilalt, insa fara succes (Salvator) sau suntem neputinciosi, nu putem fara ajutorul celorlalti, nu reusim sa gasim solutii eiciente la propriile probleme (Victima).

Jocul psihologic urmeaza un tipar – o secventa caracteristica de interactiuni, denumita Formula J:

Momeala + Stratagema = Raspuns – Comutare – Deruta – Beneficiu negativ

Momeala este invitatia la joc (poate fi o fraza sau chiar un element non-verbal). Stratagema este punctul slab care determina pe cineva sa accepte momeala. Raspunsul este dat de schimbul de interactiuni. Comutarea este momentul in care se schimba rolurile in Triunghiul Dramatic; se intampla brusc si e imediat urmata de: Deruta (confuzie in urma comutarii), iar Beneficiul negativ este sentimentul negativ/neplacut, care nu are legatura cu aici-si-acum si care duce la reintarirea unei credinte de scenariu.

Participand la acest eveniment ai ocazia sa intelegi ce se intampla in situatiile conflictuale, in relatiile personale sau de la serviciu, de ce nu functioneaza comunicarea cu unele persoane si cu altele da, ce „motiveaza” oamenii sa joace jocuri psihologice si, mai ales, cum sa le eviti.

 Ce castigi daca participi la acest atelier:

  1. vei constientiza tiparele de interactiune numite „jocuri psihologice”
  2. vei descoperi ce jocuri joci de obicei si in care te lasi atras
  3. vei invata sa analizezi jocurile pe care tu le joci in viata ta, dupa formula J si triunghiul dramatic
  4. vei intelege cum aceste jocuri te blocheaza in a avea succes in ce-ti propui (personal sau profesional) 
  5. vei invata cum sa intrerupi aceste jocuri si cum sa interactionezi eficient in toate relatile tale

Modalitatea de lucru se bazeaza, predominant, pe exercitii si va include si concepte teoretice care sa sustina procesul individual şi de grup.

Cui se adresează atelierul: tuturor celor care au decis sa-si asume responsabilitatea pentru fericirea personala si vor sa capete mai multa intelegere asupra propriei lor vieti.

Se acorda diploma de participare. Studentii la Psihologie care vor sa devină consilieri psihologici sau psihoterapeuţi vor primi 4 ore de dezvoltare personala (necesare pentru atestarea la Colegiul Psihologilor.

Va avea loc sambata, 24 septembrie, orele 10.30 -14.30, la sediul Centrului Psihologie Cuantica din Bucuresti, Str. Gheorghe Sincai, nr 13, bl 5, ap. 11, et 2 (metrou Timpuri Noi).

Investitia ta este de 100 lei/pers/atelier.

Numarul de locuri este limitat.

 
Facilitator:psiholog Roxana Draghici.jpg
Roxana Draghici, psihoterapeut in analiza tranzactionala - cod personal 13290, Master NLP, formator acreditat A.N.C, membra a Colegiulului Psihologilor din Romania, membra a Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala, membra a Asociatiei Europeane de Analiza Tranzactionala.

 

Detaliile cu privire la modul de inscriere si plata le veti primi pe mail, dupa completarea formularului de mai jos.

Participa la eveniment