Am ajuns la Sonia intamplator, la cateva zile dupa ce se incheiase in mod brusc si abrupt relatia in care fusesem. Ajunsesem pentru ca apucasem sa fac o programare, dar nici nu stiam daca vreau sa raman.
Nu stiu daca asa se intampla cu fiecare persoana, dar am vazut ca Sonia in primele saptamani mi-a facut mental o “radiografie”/”schita” a povestii mele, un fel de profil cu care apoi a lucrat. Dupa multe luni, la un moment dat am avut fraparea sa vad ca ce mi-a zis in prima jumatate de ora din prima sedinta (cand nici nu stiam daca aveam sa mai revin) s-a mentinut tot timpul. Sonia facuse mental aceasta “schita”, cu care ea apoi a lucrat sedinta de sedinta, dar fara ca eu sa fiu constienta. A avut o mana buna incat sa nu simt asta, insa in timp din explicatiile ei si din ce observam la mine, si cum se ducea directia terapiei, am inteles ca ce s-a dezbatut in prima sedinta a fost o idee principala sparta apoi in foarte multe, multe faramite pe care am inceput sa lucram. Tot ulterior am realizat ca “schita” ei consta in a se uita la traumele, blocajele, paradigmele, scenariile, aceste “pattern-uri”, abilitati care imi lipsesc si pe care trebuie sa mi le formez, dar nu in ultimul rand la resursele mele si zonele mele reziliente. De ce am rezumat “schita” ei asa? Pentru ca mi-am dat seama ca pentru a lucra pe punctele vulnerabile Sonia s-a folosit de punctele mele forte, care ma formasera si adusesera la forma care eram, in ciuda adversitatilor din viata mea. Si pentru a ma invata sa imi tratez anumite puncte nevralgice, chinuite si grele, am vazut-o cum a luat resursele mele, si de la ele a inceput sa ma invete sa construiesc alte puncte puternice, piramidal cumva, ca sa putem ajunge la zonele cele mai ranite.
Acum, facand un an la Sonia, a fost un moment cand m-am intrebat cum intr-un an totusi eu nu adusesem in orele cu ea (avusesem atatea ore in care puteam) anumite aspecte importante pe care le traisem si care ma defineau intr-un fel. Nu le-am ascuns, si nu intentionasem asta, dar tot credeam ca parca nu era relevant sa ii spun, desi erau importante. M-am intrebat frenetic cateva saptamani cum a fost posibil sa nu spun niste aspecte. Eram contrariata si nu intelegeam. Ulterior, am inteles ca era vorba despre un proces care se numeste increderea in terapeut. Si mai aveam o rana de inchis, relatia stricata. Sonia mai avea si treaba sa ma ajute sa inchei si sa vindec rana relatiei. Acum asa vad lucrurile. Desi eram entuziasmata si ma fascina sa o ascult si sa vad cum ma invata sa privesc lucrurile, aparent reusisem sa nu vorbesc despre anumite lucruri importante; era o combinatie de evitare a confruntarii mele cu ele, dar si lipsa de incredere in terapeut. Am inteles astfel ca eu aveam nevoie capat incredere in Sonia mai profund decat credeam, asa incat sa pot sa ii aduc alte elemente noi. Dar se pare ca intr-un fel pe nesimtite, am capatat incredere, si intr-un fel natural a venit nevoia sa aduc elementele noi. Chiar si asa observasem inainte ca sedintele erau mereu diferite, nu se repetau lucrurile, si ca de la luna la luna era diferit - desigur, au fost lucruri pe care mi le-a repetat si explicat de cateva ori, dar simteam ca urc pe o spirala, si ca nu ma invart in cerc. Dar sa remarc aceasta spirala imaginara a ajutat sa capat incredere in Sonia si in procesul care se contura. Am inteles ca incep sa pasesc usor in alta etapa a terapiei, insa nu stiam nici eu ce anume mi se va desfasura. Am apreciat mana ei usoara, cuvintele asa bine spuse si la momentul potrivit. Astfel, cand am vazut ce rol are increderea in terapeut, si ce inseamna o terapie eficienta si clara, mi-am inteles niste concepte mai clar. Am inteles ce inseamna transferul, ce inseamna contratranserul, si cand apare. Transferul e ce aduce persoana ca material de lucru, iar contratransferul este ceea ce aduce terapeutul in raspuns. Iar raspunsul terapeutului e vital, aici sta maiestria terapeutului. Undeva am auzit ideea ca terapeutul este ca un vas care contine ce aduce persoana in sedinte, iar vasul trebuie sa fie indeajuns de inalt incat sa nu se reverse continutul, indeajuns de lat incat sa fie spatiu destul de desfasurare, dar mai ales (si foarte important) indeasjuns de gros incat sa poata tina la presiunea continutului: capacitatea cilindrica prin presiunea lichidului/continutului sa nu fie prea mare pentru peretii vasului.
Tot increderea este cea care te va face sa nu iti fie rusine si sa nu te simti singur in toate fricile, ranile supurate sau nu, cangrenate sau nu, angoasele, lucrurile complexe, absurde, ciudate, contrarii, grele, gretoase si urate pe care le observi la tine. Am avut incredere in ea incat sa pot sa pasesc in aceste zone, singura mi-era teama si mereu le-am evitat, impins, sau sperat ca se vor regla de la sine. E adevarat ca in viata putem avea revelatii si singuri si in timp sa intelegem aspecte despre noi, dar suntem foarte limitati in a face asta singuri, altfel pana acum am fi fost intr-un punct multi mai avansat cu totii. Acesta e rolul terapeutului: sa te asiste in a-ti face curat in viata, ganduri, sentimente, trairi. Pentru ca terapia in sine consta tot dintr-o relatie tot cu o persoana, inevitabil noi/cei care alegem sa mergem la terapie ne aducem propriul stil de a relationa sau pune problema. Acolo in terapie asta se si intampla, se lucreaza impreuna cu o persoana cu expertiza pe aceste perceptii si stil de a vedea, simti, primi lucrurile; este un loc sigur, nu mai sunt cadrul si contextul de asa natura sa se repete traumele, nu se mai repeta abuzurile si multe altele, e un mod de a rescrie perceptiile. Insa, da, lucrul este si intre sedinte, nu doar in orele respective. Am ajuns la fascinatia sa imi dau seama ca doar 60 de minute intr-o saptamana pot genera atatea schimbari, stari si… curcubee.
De-a lungul timpului am remarcat ca Sonia imi mai explica si strecura aspecte despre ce inseamna terapia, anumite nuante despre procese si etape, si ca nu e menita sa te tina pironit langa psiholog ani multi. Cumva terapia este un intreg proces, cum e procesul unei sarcinii, cu anumite stadii de dezvoltare etc. Un fluture este fluture pentru ca inainte a fost omida. In cazul terapiei, intai se capata incredere, ora de ora se creeaza relatia, apoi se incepe sa se lucreze pe zonele nevralgice, apoi vine dezvoltarea, maturizarea in propria viata, iar apoi este etapa de desprindere/detasare/autonomie. Toate sunt importante, dar cladirea increderii poate fi un demers dificil si greu de atins mai ales cand increderea parca e ca o panza de paianjen, iar apoi in aceste puncte nevralgice terapeutului ii trebuie maiestrie multa sa vada unde sa se lucreze. Intr-un fel te lasi pe mana terapeutului, dar cand tragi linie decizia si asumarea iti revin tie. Terapeutul nu va face nimic pentru tine sau in numele tau. Noi avem liber arbitru, si asta inseamna in fond asumarea, curajul de a lua propria viata in mainile noastre, si nu a ne lasa victime pentru ceva ce tot noi insine generam. Timona e in mana ta, nu a terapeutului; curajul si ezitarea tot in mainile tale. Terapeutul e doar acolo sa iti spuna ca nu esti singur in proces si sa iti reaminteasca alternativele, cand revii sa optezi pe obiceiurile vechi. Cand incepi sa vezi ca nu te omoara ad-literam ceva, o sa vrei sa te desprinzi singur, si in cadrul unei terapii facute corect acest proces vine de la sine. Desi nu am ajuns in etapa asta, am inteles lucrurile acestea. Acum sunt in plin proces, abia incep sa sparg niste pojghite evitate ani la rand. Si simt ca urmeaza mult puroi sa curga, dar nu sunt singura in proces.
In timpul acestui an, m-am vazut cumva punand presiune pe Sonia, dar nu cred ca voiam in mod constient, probabil undeva testam niste limite, ca sa capat incredere ca nu o sa ma izbesc de tot, din nou in neincredere si sa fiu din nou ranita. Adica m-am vazut evidant anumite lucruri, poate voiam si sa combat, poate si deviam unele idei, sau cand incercam sa tratez un subiect fracturam povestirea cu total ceva paralel, sau reuseam sa zic la final ce era mai important, sau imi dadeam seama ca stilul in care ii povestesc poate sa te trimita catre alte idei si tot asa. (Desigur, nu e general valabil, fiecare are un stil al lui de evitare sau fuga.) Insa am vazut si am inteles cum Sonia reusea sa mentina focusul si directia terapiei, stiind foarte bine etapele, procesul terapiei si cunoscand foarte bine sa delimiteze anumite aspecte. E o vorba: cainii latra, caravana trece. Tot in acest an, am digerat si relatia stricata, si am avut socul si fascinatia sa vad cum ne oglindim si gasim ca oameni. Remarcasem si inainte, dar si de data aceasta m-a surprins tare. Noi doi aveam un set de rani care se manifestau cam la fel, eram prea similari.
O etapa care mi se pare complexa si complicata este etapa cand incepi sa intelegi ca ai functionat in baza resurselor si/sau limitarilor pe care le-ai avut, dar mai ales sa vezi ca puteai altfel si mai bine, dar ca trecutul ramane trecut, nu il mai poti schimba. Este etapa cand se aplica noile paradigme, perspective, insa la inceput va fi un dans si frecus intre stilul vechi si stilul nou, iar asta uneori poate fi sfasietor, trist si sa aduca infurie. Este etapa de transformare, cand se insusesc noi lucruri, dar este etapa cand este foarte greu sa te accepti asa cum ai fost si mai ales sa accepti deciziile pe care le-ai luat, sa iti accepti trecutul, limitarile si ceea ai putut fi pana atunci. Si este etapa cand realizezi ca puteai sa faci mai bine, era in mainile tale si totusi nu ai putut, pentru ca vacarmul si vina erau mutate in exterior. Renuntam la a fi victime, intelegand fenomenele in care ne invartim si cum le generam, si atfel incepe drumul spre asumare. Tot aici apare etapa cand invatam sa ne iubim cu ce avem, bun si mai putin bun, darurile si neajunsurile noastre, e etapa cand invatam sa ne iubim pe de-a-ntregul. Este o etapa grea, eu inca nu am traversat-o. E ca si cum am astepta de la noi sa avem posibilitatea sa redactam in mod digital un eseu fara sa fi avut masina de scris in trecut. Ei, bine, nu am avut anumite abilitati in trecut, etapa este sa accept lucrurile acestea, si vad de acum ce poate fi facut. Este o etapa dificila, cu risc sa ne impotmolim, dar va veni si o clipa cand ne putem debloca, si uneori poate lua mai mult sau mai putin ca timp, nu este o reteta, important este sa ne dorim si sa fim onesti.
O alta chestie care m-a surprins si frapat a fost sa observ ca am ales sa nu fac sau aduc unele schimbari in viata mea pentru ca am crezut si m-am temut ca nu am resorturile emotionale si de orice alt fel sa gestionez lucrurile pe care schimbarile aveau sa le aduca. Desigur, nu era constient, eu doar credeam ca nu e momentul sau alte motive. Nu am crezut ca am resursele sa pot gestiona niste lucruri. Si am observat cum mi-am imprimat un ritm si stil ca sa permit doar anumitor lucruri in viata mea sa intre, dar de altfel eram extrem de furioasa ca ma invart in cerc. Eram blocata pe niste aspecte, inca sunt, inca am de sapat si lucrat mult, dar la final acest lucru se traduce prin responsabilitate si asumare. Adica am obtinut/trait lucrurile la nivelul la care am putut si la nivelul la care am permis; ca imi place sau nu, acesta e adevarul. Nu e usor, dar acesta e prezentul. Tot aici am inteles cata risipa de resurse de mine fac. E absolut trist. Si nu ma asteptam sa ma intalnesc cu treaba asta. Si eram prima adepta teoriilor frumoase.
Cateva lucruri din terapia cu Sonia pe care as vrea sa le expun: stilul ei de lucru, si anume ce mi-a zis in prima sedinta sa vad ca s-a mentinut tot timpul pe toate sedintele, si sa vad cum s-au legat atat de coerent si clar toate detaliile si aspectele. Daca era ceva neclar sau doua idei/aspecte care pareau ca nu se leaga, de fapt Sonia le vedea cum functionau in mine si mi le explica - ca doua fatete ale aceleiasi monede. Alt aspect inteles de timpuri, sa vad cum mi-a redat asa discret prin cuvinte, idei si perspective o lectie de viata simpla si un optimism atat de ancorat in realitate: ce pot face mai bun si frumos cu resursele de acum pe care le am. Nimeni nu mi-a zis asta in trei decade. Si nimeni nu mi-a zis ca asa se poate traduce asumarea si responsabilitatea, si de fapt viata. Mi-a placut cum facea un 360 de grade situatiilor in care ma aflam, cum intentiona sa ma invete sa ma uit la lucrurile din jur, sa vad lucrurile in cauza-efect, ce inseamna atitudinea mea de zi cu zi, si cum aceasta atitudine imprima si genereaza anumite rezultate, pe care eu, desi nu le vreau, le aduc si traiesc. Tot in sectia asta am inteles ce inseamna responsabilitate, si am realizat ce usor folosim cuvantul asumare, dar de fapt nu prea stim ce inseamna asumarea. La un moment dat, in primele luni m-am dus incantata la Sonia sa ii spun ceva simplut, si nici nu stiam ce se intampla, dar stiam ca e de bine, iar raspunsul ei a fost “Asa, adica ai inceput sa fii asumata”. Si m-am simtit asa ciudat, realizasem in acea clipa ca nu stiu ce inseamna asumarea de fapt, erau primele liniute pe care le faceam. Ce am mai vazut in urma a ceea ce inseamna asumarea este ca aduce dupa sine respect, respectul tau fata de cei din jur, si astfel respectul celor din jur fata de tine. Vrem o lume mai buna, dar mereu cerem de la ceilalti. Apoi, acest exercitiu de 360 de grade in analiza unei situatii, si cum perspective diferite pot vorbi despre acelasi lucru: cineva de pe glob priveste Luna in plina noapte, iar in acelasi moment altcineva de pe alt fus orar vede concomitent si Luna si Soarele pe cer, fiind ziua la amurg. In fond, ambele persoane privesc Luna in acelasi timp, si totusi pentru ei arata diferit. Astfel, in relatii e vorba despre a te intalni in punctele comune ale acestor perspective diferite si a relationa de acolo.
Credeam ca lucurile vin de la sine, multe lucruri vin de la sine - ca atunci cand cresti. Am depus vreun efort ca sa cresc in inaltime si nu numai? Nu, a fost de ajuns sa am un corp sanatos, asa incat el sa stie sa isi urmeze etapele de dezvoltare. Asa am crezut si ca multe lucruri in viata vor veni de la sine. Dar nu, lucrurile vin si cu curaj, onestitate, hotarare, determinare si in claritate, cunoastere. Ce e curajul? Curajul e cand te pui in fata situatiei care te face sa transpiri de frica, sa iti tremure picioarele, sa ai cosmaruri si nu numai, si apoi sa vezi ce faci. Pentru a depasi anumite aspecte sau situatii se cere sa apelezi la curaj si sa te expui constient in situatiile respective. Aici a fost o alta lectie importanta pentru mine, eram undeva departe cu niste aspecte de baza in ce priveste viata reala. Am inceput sa le invat in cadrul terapiei, de asemenea.
Cred ca atunci cand incepem sa facem curat in noi, sa avem curaj, lucrurile nu sunt asa complicate dupa ce depasim o data o zona critica, dar suferintele si anii in agonie, frica, singuratate si suferinta ne innabuse zvacul de viata din noi. Apoi, revine pofta de viata. Te trezesti ca ai pofta de viata, sa faci lucruri pe care nu le-ai facut, sa reincerci. Incepi sa descoperi ca ai resurse totusi. Da, momentele vor veni schiopatat, cu multa stangacie, greu, frustrare, dar eliberarea de sub tirania si robia starilor grele este deja un prim pas. Eu, desi in plin proces unde am cosmaruri si multe alte stari somatice, doar pentru ca nu ma simt singura, ci cu Sonia impreuna, tot vad o pofta de viata pe care nu o vedeam inainte. Odata cu asumarea si responsabilizarea avem parca puterea sa alegem viata din noi sa o lasam sa iasa la suprafata si sa ne bucuram de ea. Ai atata energie ca nu o poti stapani. Desi nu am terminat terapia oficial cu Sonia, si ma simt in plin santier de lucru, mai am etape serioase sau mai dificile de parcurs, mai am si multe de acceptat, rumegat si inteles, si sunt foarte ezitanta, cred ca o sa fie bine, pentru ca unele aspecte si schimbari le-am vazut deja si de timpuriu.
Desi trecutul nu se schimba, dar doar faptul ca il pui in alta perspersctiva si alta lumina, se rescrie intr-un fel trecutul, dar mai ales se rescrie viitorul pentru ca in prezent pasim cu alte asteptari de la noi, din jur si alte atitudini. Efectul terapiei temeinic facute este ca propria noastra viata se va aseza mai frumos, mai bland si matur, trecutul nu o sa mai rabufneasca si tasneasca in viata, intimitate, planuri si in dorinte in cele mi delicate momente. Ne vom imprieteni cu noi insine si cu ceilalti si vom merge impreuna altfel prin viata. Vom putea face un loc mai frumos.
Terapia este un proces complex si foarte, foarte intim. Deseori simteam ca nu pot sa explic celor din jur ce se intampla in sedintele cu Sonia, e o anumita dinamica greu de explicat, e un nivel de intimitate foarte ridicat, e ceva foarte delicat, si parca devine un loc sacru. Sacru pentru ca Sonia poate trateaza fiecare om ca ceva sacru, pentru ca are respect pentru ce inseamna viata, si astfel ceea ce se creeaza acolo in orele acelea saptamanale parca devine sacru. Este de recomandat oricui sa isi faca curat in ganduri, ezitari, evenimente, traume, viata, asa incat sa si-o poata trasa totusi cat mai frumos si matur, pentru ca, este o vorba, omul sfinteste locul.
Si... nu in ultimul rand, multumesc, Sonia!
Adaugat de: Lavinia