Felul în care trăiești contactul cu lumea îți modelează relațiile, starea interioară și modul în care te raportezi la tine. Unii oameni simt că tot ce vine din exterior îi atinge prea intens și îi destabilizează; alții, dimpotrivă, se închid pentru a se proteja, pierzând accesul la propria sensibilitate. Pentru mulți, zilele par o alternanță între suprasolicitare și retragere; ca și cum ar încerca permanent să găsească o distanță sigură față de lume, fără a ști unde se află ea.

În realitate, ceea ce trăiești nu ține de "sensibilitate exagerată", ci de modul în care psihicul tău reglează deschiderea și protecția. Fiecare persoană are un fel propriu de a gestiona contactul cu mediul: uneori prin închidere, alteori prin absorbție, iar alteori printr-o deschidere stabilă, care nu te epuizează.

Pentru a înțelege mai clar aceste diferențe, imaginează-ți că psihicul tău este ca o casă pe care o construiești în timp. Felul în care o poziționezi, cât o deschizi, câte ferestre îi pui și cât de accesibilă este curtea influențează direct modul în care trăiești contactul cu exteriorul. Unele case sunt închise și întunecoase, altele sunt complet expuse la tot ce vine din afară, iar altele sunt construite cu măsură, astfel încât lumina și aerul să circule, dar interiorul să rămână protejat.

În același fel, și mintea are propriul mod de a gestiona deschiderea și stabilitatea. Ca să surprindem nuanțele acestei relaționări, merită să privim în detaliu cele trei feluri fundamentale prin care oamenii se raportează la lume.

 

Rigiditatea: când te protejezi prin închidere

Rigiditatea apare atunci când deschiderea a fost, în trecut, dureroasă sau nesigură, iar psihicul a învățat să se protejeze închizându-se. Este felul în care corpul și mintea spun "nu mai pot conține altceva", blocând accesul la vulnerabilitate, relație și uneori chiar la propriile emoții. În interior se acumulează tensiune și nevoia de control, iar în exterior poate părea autocontrol sau detașare, deși în profunzime este vorba despre un efort constant de a ține lumea la distanță.

La nivel metaforic, rigiditatea se aseamănă cu o casă în care toate ferestrele sunt închise, ușa este baricadată, iar lumina abia pătrunde. Interiorul rămâne protejat, dar cu prețul izolării: nimic nu intră, însă nici viața nu circulă. Protecția devine atât de puternică încât blochează chiar și ceea ce ar putea vindeca sau hrăni.

Semne ale rigidității:

• dificultate în a simți sau exprima emoții;

• nevoia de control;

• disconfort în situații imprevizibile;

• tensiune corporală constantă;

• distanță afectivă în relații;

• retragere pentru a nu fi rănit.

Rigiditatea nu înseamnă lipsă de emoții, ci protectivitate excesivă.

 

Absorbția emoțională: când preiei tot ce vine din exterior

Absorbția emoțională apare atunci când psihicul este prea deschis și fără filtrare, astfel încât emoțiile, tensiunile și nevoile altora pătrund direct în interior. Oamenii cu această tendință nu își pierd identitatea pentru că nu ar avea una, ci pentru că sistemul lor emoțional funcționează ca un "receptor permanent": percep intens tot ce se întâmplă în jur și ajung să trăiască în ei stările celor apropiați. În loc de limite sănătoase, apare adaptarea excesivă; un fel de a fi în care ceilalți devin criteriul principal de orientare.

La nivel metaforic, absorbția emoțională arată ca o casă fără gard, fără filtre și cu toate ușile larg deschise. Tot ce vine din afară intră direct: vreme bună sau furtună, zgomot, vibrație, agitație. Interiorul devine vulnerabil pentru că nu există niciun mecanism care să decidă ce intră și ce rămâne afară.

Semne ale absorbției emoționale:

• preiei stările și tensiunile celorlalți ca pe ale tale;

• obosești după interacțiuni sociale;

• te adaptezi excesiv ca să menții armonia;

• simți responsabilitate pentru emoțiile altora;

• limite slabe sau fluctuante în relații;

• te pierzi ușor în dinamici de cuplu sau prietenie;

• confuzie între „ce simt eu” și „ce simt ceilalți”.

Aceasta nu este empatie reală, ci deschidere fără filtrare.
Absorbția emoțională te face să trăiești mai mult viața altora decât propria ta viață.

 

Permeabilitatea conștientă: echilibrul sănătos dintre deschidere și stabilitate

Permeabilitatea conștientă este capacitatea de a simți lumea fără să fii destabilizat de ea. Este modul de funcționare în care deschiderea și stabilitatea nu se exclud, ci se susțin reciproc. În această stare, psihicul nu fuge de intensitate, dar nici nu se lasă invadat; rămâne ancorat, prezent și flexibil. O persoană cu permeabilitate conștientă știe să distingă între propriile emoții și emoțiile celorlalți, să mențină contactul fără să se piardă și să ofere spațiu fără să se suprasolicite.

Metaforic, permeabilitatea conștientă este casa bine construită: ferestre care se deschid când e nevoie de aer și se închid când vine furtuna, o ușă accesibilă dar nu necontrolată, un interior protejat și luminos. Curtea este definită clar, dar nu rigidizată. Există acces, circulație, respirație; iar spațiul interior rămâne al tău, indiferent de vremea de afară.

Semne ale permeabilității conștiente:

• poți simți atmosfera unui loc fără să fii copleșit;

• rămâi tu însuți în discuții intense;

• nu preiei automat emoțiile altora;

• pui limite fără vinovăție;

• ai stabilitate emoțională în contexte variate;

• reacțiile devin răspunsuri, nu impulsuri;

• simți sensibilitatea ca pe o resursă, nu ca pe un risc.

Permeabilitatea conștientă înseamnă deschidere cu discernământ și stabilitate în contact.

 

De ce este atât de importantă în relații?

Felul în care gestionezi contactul cu lumea devine vizibil mai ales în relații. Acolo, psihicul nu poate ascunde prea mult timp modul în care își reglează deschiderea și protecția. În orice relație apropiată, fie ca este de cuplu, de prietenie, de familie sau profesională, există un schimb constant de emoții, intenții, ritmuri și vibrații. Iar modul în care participi la acest schimb determină calitatea relației.

Când funcționezi rigid, relația devine un spațiu cu acces limitat: contactul se simte intruziv, apropierea e percepută ca risc, iar celălalt rămâne mereu “la ușă”, fără să știe dacă poate intra. Conexiunea există, dar este fragilă și dozată cu grijă, ca și cum ai calcula fiecare pas.

Când funcționezi prin absorbție emoțională, ușa este permanent deschisă, dar interiorul se umple rapid de ceea ce aduc ceilalți. Apar confuziile, suprasolicitarea și efortul continuu de a menține relația în echilibru, chiar și cu prețul propriei stabilități emoționale.

Permeabilitatea conștientă schimbă totul. Este capacitatea de a rămâne deschis fără a te pierde, de a primi fără a fi copleșit și de a-l vedea pe celălalt fără a te confunda cu el. În această stare, relațiile devin spații vii, sigure și flexibile; locuri în care poți să te apropii fără frică și să pui limite fără vinovăție.

În esență, calitatea relațiilor tale depinde de calitatea permeabilității tale.
Nu pentru că relațiile ar fi dificile în sine, ci pentru că ele amplifică exact modul în care tu știi să fii în contact cu lumea.

 

Cum lucrăm asta în terapie

În terapie, modul în care gestionezi deschiderea și protecția devine vizibil cu o claritate care rareori apare în viața de zi cu zi. Aici se vede dacă funcționezi din echilibru sau din reacție continuă, dacă rămâi prezent în contact sau dacă te retragi, te diluezi, te închizi ori te adaptezi excesiv. Relația terapeutică este locul în care aceste dinamici se dezvăluie firesc, fără forțare, pentru că ea activează exact zonele în care ai nevoie de reglare și reconstrucție interioară.

Procesul transformării începe cu observarea modului tău actual de funcționare: cât din tine se apără prin rigiditate, cât se pierde prin absorbție și unde apare deja potențialul pentru o permeabilitate conștientă. Apoi lucrăm pe straturile care susțin această schimbare: corporal, emoțional, cognitiv și relațional; astfel încât noul mod de a fi să nu rămână doar o idee, ci să devină o experiență stabilă în corpul tău.

În terapie, acest proces arată astfel:

1. Observare fără judecată
   Începem cu înțelegerea modului în care reacționezi în contact. Nu corectăm, nu presăm, ci observăm cu acuratețe și blândețe.

2. Identificarea contextelor care te destabilizează
   Vedem în ce situații se activează rigiditatea sau absorbția: cu cine, în ce tipuri de relații, în ce ritm, cu ce intensitate.

3. Reglare corporală și emoțională
   Construim stabilitate în corp, astfel încât să poți rămâne prezent în intensitate fără să intri în supraviețuire.

4. Reconstruirea limitelor interioare
   Nu limite dure și defensive, ci limite vii, ferme, blânde și flexibile; care îți protejează autenticitatea fără să te închidă.

5. Practică în situații reale
   Transferăm totul în viața ta de zi cu zi, în relațiile tale, în ritmul tău. Schimbarea nu devine doar conștientizare, ci comportament.

Permeabilitatea conștientă nu se învață intelectual.
Se construiește în timp, în corp, în respirație, în contact și în curajul de a rămâne prezent în locuri unde, odinioară, te închideai sau te pierdeai.

 

Semne că ai nevoie de ajutor profesional

Este firesc să ai momente în care te simți copleșit, distras sau retras, dar atunci când aceste stări devin modul obișnuit de a funcționa, ele indică un dezechilibru al permeabilității — fie prea multă, fie prea puțină. De cele mai multe ori, oamenii ajung în terapie nu pentru că "nu se descurcă", ci pentru că au trăit prea mult timp într-un mod care nu le mai susține identitatea, relațiile sau vitalitatea interioară.

Ai putea avea nevoie de sprijin atunci când:

• preiei emoțiile altora până în punctul în care nu-ți mai poți identifica propriile trăiri;

• obosești după interacțiuni, chiar și scurte, de parcă ai fost consumat energetic;

• simți anxietate sau tensiune în prezența oamenilor, fără o cauză clară;

• îți este greu să pui limite sau le pui doar prin retragere;

• te pierzi în relații sau oscilezi între deschidere totală și retragere completă;

• simți că lumea "te lovește" prea tare sau prea repede;

• reacțiile tale sunt mai rapide decât capacitatea ta de a le înțelege.

Aceste semne nu descriu o slăbiciune, ci o sensibilitate care are nevoie de structură și susținere. Sunt indicii ale unui sistem care a funcționat prea mult timp în supraviețuire și care tânjește după un mod de a fi mai stabil, mai conștient și mai liber.

 

Felul în care trăiești contactul cu lumea nu este o trăsătură fixă, ci o capacitate care poate fi rafinată. Rigiditatea, absorbția și permeabilitatea conștientă nu sunt etichete, ci momente diferite ale aceluiași parcurs interior. Pe măsură ce devii mai prezent în propriul corp și mai ancorat în tine, contactul cu lumea încetează să mai fie o sursă de tensiune și devine un spațiu de claritate, libertate și stabilitate.

Articol scris de Sonia Vrincianu Ph.D.